Blasfemie intelectuala… care, in fapt, nu face decat sa recunoasca Bunatatea lui Dumnezeu… dar e doar pentru ezoterici.
Sunteti niste tipi si tipe foarte draguti. Admir asta si invat de la voi. Dar realitatea unora dintre noi depaseste softu’ in care va scaldati cu ardoare melancolica. Unii dintre noi s-au nascut… intr-o alta nisa existentiala, pe care sunteti inca departe de a o intelege. Pot sa-i zic “hard”. Lupta, violenta, atacul, fie ele intelectuale sau nu, alcatuiesc regula intr-o astfel de nisa.
Unii dintre noi se razboiesc cu determinarile, se bat cu sisteme(s-a mai discutat aici). Toata viata unora dintre noi ar putea fi descrisa, ca ansamblu de emotii, trairi, suferinti… de un singur cuvant: INSOMNIE. Dar o insomnie care se plictiseste, arbitrar, de lucruri si oameni. Chiar si de reguli. O regula poate fi interesanta atat timp cat o combati… cat o construiesti sau o impui. Ea este goala, plictisitoare, atata timp cat iti este impusa si o accepti necritic. O insomnie care iti permite, in nelinistea ei, sa renunti la mama, tata, si orice e considerat ca fiind un fel de tabu… la nivelul comun al celor care se conformeaza …
La 17 ani scriam ca s-ar impune un act de Sfidare. O sinucidere a umanitatii care sa puna, in sfarstit, Principiul cu botu’ pe labe. Caci un principiu care genereaza in absenta oricarui reglaj arbitrar al generatului, este un Principiu obraznic. Iar sa te confrunti cu o Determinare de acest tip inseamna sa traiesti anxios, pe o relatie inegala de putere… si sa afirmi nu inexistenta Principiului… ci nulitatea, rautatea, felul decadent in care acesta exista. Iar pentru aceia dintre noi pentru care aceasta stare de a fi este realitate… nimic si nimeni nu mai poate insemna ceva. Cu toate acestea insa… eu va citesc pe voi… avand constiinta faptului de a lua un somnifer.
Sa ma intelegeti mai bine, nu ma vad pe mine ca ceva important, sau, ma rog, nu intr-o mai mare masura decat aceea in care fiecare dinte noi, voi, se vede un fel de… punct in jurul caruia se invart lucrurile, ci, efectiv, ce sunt eu reprezinta o forma de existenta, chiar daca mai rara (de unde si reactia voasta de respingere, normala, fireasca), dar o forma de existenta care, pentru a nu deveni deliranta, are nevoie de substante “calmante”… asta e motivul pentru care va citesc pe unii dintre voi, asta e motivul pentru care umblu, aproape tot timpul, ametit de alcool (cel putin in ultimul timp… fara droguri mai puternice)… si ma intreb daca e legitim fata de mine sa-mi temperez astfel fiinta. Ma rog ceea ce zic acum nu face decat sa ma disculpe, sau sa ma inculpe intr-un mod diferit, atunci cand va voi ataca (argumentand) pe unii dintre voi… Da, cam atat… sunt dupa o noapte de chef… in care am stat intr-un colt de camera … enervandu-le prin pasivitatea mea… pe cele aflate in… calduri (nu e o prostie, efectiv… se conformau unei reguli biologice care, in fond, se ingrijeau sa perpetueze specia). Da’ cred ca e timpul sa plec… intr-o drumetie initiatica… cu mine, in niste munti reci… Vin peste 5-6 zile, probabil si bere…
Esti atat de satena cand plangi, mult prea neprihanita si neantinata mea Ancuta, iti scriu aceasta scrisoare cu lacrimi in ochi (de la sudura) in speranta ca nu o vei citi. Daca totusi vei face acest pas neinspirat, vei gasi in ea lucruri pe cat de plictisitoare, pe atat de copilaresti, scrise de mana tremuranda a unui copil de mult detasat de cele lumesti, pline de tentatii si neprevazut.
Aceasta scrisoare, tradusa de nenumarate edituri in diverse limbi de circulatie internationala a provocat mii de victime in randul sexului frumos, deoarece femeile s-au sinucis intre ele si au lesinat la auzul tulburatoarelor randuri pe care le contine. Sper insa ca tu vei avea prudenta si taria de caracter necesara pentru a rezista unei tentatii atat de mari.
Pentru a te ajuta sa-ti formezi o parere cu privire la persoana mea iti voi face o descriere scurta, concisa asupra felului cum arat, asupra preocuparilor, dorintelor si aspiratiilor pe care le am.
Numele meu adevarat pe care il stiu doar traficantii de cereale si creioane colorate este Jose van Costarica. Te rog sa-mi scuzi eventualele greseli de ortografie ca mie mi-a placut scoala pana cand a aparut serialul ala cu “Blac Biuti” si baietii mi-au zis ca am forta in dreapta.
M-am nascut la citiva kilometri de Madrid, in orasul Baia Mare, unde am devenit in scurt timp copil. Nasterea mea se datoreaza intr-o mare masura neseriozitatii si incapabilitatii firmelor producatoare de prezervative. Astfel ca venirea mea pe lume a produs un val enorm de bucurie in randul familiei mele, care a vrut sa ma vinda la niste olandezi ca sa-si ia mama cuptor cu macrounde. Depasind totusi acest moment dificil, la insistentele bunicii mele, care i-a spus lu’ mama ca mai bine ma avorteaza, am inceput sa cresc vazind cu ochii si sa ma fac mare, si dolofan.
Ce-i drept, copilaria a fost destul de restrictiva, ziua mi-o petreceam in post si rugaciune iar seara ma duceam la baut cu baietii. Acest sport nobil, viata evlavioasa si anturajul in care ma manifestam, au facut din mine un cetatean onorabil al tarii mele. Un mic incident mi-a oprit pentru scurt timp avintul de care dadeam dovada in construirea unei cariere si a unei imagini lipsite de pata. In clasa a V-a am fost exmatriculat pe motiv ca puneam fetitele din clasa sa se prostitueze pe bani grei, de parca eu nu as fi avut ciocolata acasa.
Totusi am trecut acest moment dificil cu capul sus, tinind cont ca cele patru clase absolvite faceau din mine cel mai cultivat membru al intregului meu arbore genealogic.
Aceasta a fost o etapa decisiva in formarea mea ca om din toate punctele de vedere si din toate unghiurile posibile. Totusi, daca vrei sa afli lucruri mai concrete privitoare la persoana mea citeste cu atentie randurile ce vor urma si te rog din suflet sa-ti inabusi emotia ce sunt sigur ca te va cuprinde si de care ma tem ca ar putea fi fatala.
Inainte de toate trebuie sa precizez ca sunt un baiat absolut normal din punct de vedere fizic si psihic. Sunt mic, urat si cocosat, cunoscator a unei limbi de circulatie redusa, posesor a mama de 43 de ani (o declar nula) cu un apetit deosebit pentru muzica clasica, pictura poezie si tot ce inseamna arta, membra a organizatiei internationale pentru starpirea copiilor din Baia Mare, si a tata fondator al organizatiei de nivel international ce militeaza pentru cultivarea smochinelor in Romania.
Pasiunile mele sunt cititu’, socotitu si ascultatul de parinti, dar nu neg ca sunt nebun dupa fizica cuantica. Inca din scoala primara m-am evidentiat prin participarea la diverse concursuri si olimpiade scolare, concursuri pentru pietoni si am luat locul II la fazan.
Temperamental vorbind sunt o fire sancvinica imi place bautura si femeile, dar in timpul liber ma duc la scoala. Dintre melodii cel mai mult imi place “Foling lav uit an elien” ca asta imi canta prietena mea cand ma vedea dezbracat, dar si melodiile pe care i le cant eu ei: “Doar tu te uiti crucis” “ti-am rupt coloana vertebrala” si “Tu nu esti grasa, doar obesa”.Cel mai mult la o femeie admir feminitatea si cred ca cel mai frumos cadou pe care poti sa i-l poti face de opt martie unei Femei, dupa ce ai dat divort de ea si ai ramas tu cu apartamentul este un buchet de ghiocei.
Cam asta ar fi pe scurt o prezentare a “Eu-lui” meu. Trebuie totusi sa mai precizez ca femeia ideala este compusa din cap, trunchi si picioare, inzestrata cu un deosebit simt al lungimii. Faptul ca am pomenit de femei imi aduce aminte intr-un mod mod foarte placut de un articol aparut intr-un mare cotidian zairez care suna cam asa:
“Privirea sa nobila, fulgeratoare, asemeni unei lame taioase, face in mod zilnic mii de victime in randul sexului frumos. Iubit si urat, simpatizat si controversat, adulat si invidiat in acelasi timp …Strike… impresioneaza prin veselia debordanta si autoritatea bine cantarita, prin iuteala verbului si a faptei, dar si prin relaxarea de care da dovada in momentele cele mai dificile. Pilon cultural, social, economic si politic al continetului sau Strike a dat intotdeauna dovada de o putere de munca si de ambitie sisifica dar si de o modestie pe masura realizarilor sale.”
Trebuie totusi sa recunosc ca articolul a fost putin exagerat si mi-a atras destul de multe neplaceri.
Te-as minti draga mea daca nu as recunoaste ca ti-am scris aceasta scrisoare cu un scop: Vreau sa te insori cu mine.
Avantajele casatoriei cu mine:
* Ramai neanceputa jur “sa moara mama”.
* Ne mutam la tara si radem de oamenii care asteapta in statia de autobuz.
* Ca sa traim mai bine eu ma angajez recidivist iar tu ma astepti cu bucatele calde de scaun pe masa.
* Iti fac un copil… ba nu infiem un copil( ca nu pot sa-ti fac ca se contrazice cu punctul unu) infestat cu SIDA si ii dam cu lemne in cap ca sa lesine.
Ar mai fi multe altele cel putin la fel de interesante, dar sunt sigur ca si aceste prime patru puncte te-au convins sa accepti fara ezitare casatoria cu mine dat fiind ca siu de la bunicu ca visul oricarei femei este sa ajunga la tara, sa poarte batic si fusta lunga si sa lucreze pamantul. Sunt convins de de indata ce vei termina aceasta scrisoare tu vei fi cea care vei lua initiativa si ma vei cauta, dindu-mi intalniri si grabind pe cat se poate nunta, iar eu ma voi duce la tatal tau sa-i cer jumatate de sotie si fata de-mparatie si vom trai fericiti pana la adanci batraneti cand voi gasi aceasta scrisoare sub perna pe care vei dormi tu si o voi trimite unei tinere de 18 ani care va ceda negresit si tu vei ramane singura.
In incheierea acestei frumoase epistole tin, ca masura de precautie sa-mi cer scuze in cazul in care te-am plictisit, deranjat sau dezgustat prin scrisoarea mea, singura scuza putand fi doar faptul ca nu cunosc prea bine si pur si simplu nu am stiut ce sa-ti scriu asa ca am apelat la toate banalitatile si prostiile care mi-au trecut prin minte(si asa putina).
P.S.: Sper inca odata sa nu te superi si-ti urez un Paste fericit! Pa! Ma duc la spital… Te pup dulce…
Design de
Trackbacks