- Daca inamicul este în raza de actiune, la fel esti si tu.

- Gloantele care vin spre tine au prioritate.

- Nu fi deosebit, atrage focul.

- Tot timpul exista o cale.

- Cea mai usoara cale este minata.

- Încearca sa nu pari important, poate nu am multa munitie.

- Profesionistii sunt previzibili, amatorii sunt cei periculosi.

- Inamicul ataca doar în doua situatii, când te astepti si când nu te astepti.

- Munca în echipa este esentiala. Ofera inamicilor o alta tinta pe lânga tine.

- Daca nu îti amintesti, mina antipersonal este îndreptata spre tine.

- Divizia inamica pe care ai ignorat-o va fi atacul lor principal.

- Daca atacul tau merge bine e clar… ai intrat într-o ambuscada.

- Nu atrage focurile de arma, îi enerveaza pe cei din jur.

- Daca îti lipseste totul, mai putin inamicul, atunci esti într-o zona de lupta.

- Când ai securizat o zona nu uita sa anunti si inamicul.

- Nu uita ca arma ta este facuta de acela care a cerut cel mai putin pe ea

Intr-o seară, la gura sobei nepoţelul stătea in poala bunicului si îi spune acestuia:
- Bunicule povesteşte şi mie cum ţi-ai pierdut tu dinţii in război.
- Ehehei nepotu moşului asta a fost tare demult, se facea ca eram pe front in toiul luptei, învălmăşeală mare tunuri, tancuri, explozii, luptă la baionetă, cănd deodată mă trezesc singur şi cu un tanc nemţesc in spatele meu care ma şi luat in colimator. Trage neamţu după mine dar cum eram tânăr şi sprinten am sărit în dreapta, trage neamţu’ în dreapta eu mă arunc în stânga, trage neamţu’ în stânga eu mă arunc în dreapta,trage neamţu in dreapta eu am sărit în stănga….
- Bine bine bunicule da ce legătura are asta cu dinţii pierduţi ?
- Păi are măi nepoate că vezi tu dupa un timp sa săturat neamţu’ şi a ieşit din tanc şi când mi-a tras un levier în gură …..

Ardelenii se hotarasc sa declare razboi Chinei. La un moment dat unul dintre ei ii atentioneaza pe ceilalti:
- Ba, da’-s peste 1 miliard!
- Da’ chiar, ba, unde-i îngropam?

Unul intr-o toaleta publica se pisa si la un moment dat vede ca de la ala de alaturi tasnesc 2 jeturi si il intreaba:
- Nu va suparati, dar de unde… 2 jeturi?
- Pai am luat un glonte in razboi, mi l-au scos dar a ramas gaura. Pleaca ala de alaturi, vine altul si cand se uita omul nostru… 3 jeturi, asa ca intreaba:
- Dumneavoastra, de ce aveti de… 3 jeturi.
- Pai am luat un glonte in razboi si a intrat pe o parte si a iesit pe ailalta.
Pleaca si asta si vine unul de la care tasnea ca din stropitoare, si omul nostru zice:
- Si dumneavoastra tot un glonte din razboi?
- Nu dom’le. Mi s-a blocat fermoarul.

Scriitorul Paul Coelho ia pozitie impotriva razboiului din Irak

Va multumesc, maret conducator. Multumesc, George W. Bush. Va multumesc ca ne-ati aratat tuturor pericolul pe care il reprezinta Saddam Hussein. Multi dintre noi au uitat poate ca a folosit arme chimice impotriva poporului sau, impotriva kurzilor, impotriva iranienilor. Hussein este un dictator sangeros, una dintre cele mai clare manifestari ale Raului din zilele noastre.
Dar am alte motive sa va multumesc. In decursul primelor doua luni ale anului 2003, ati stiut sa aratati lumii multe lucruri importante, si pentru aceasta meritati recunostinta mea.

Astfel, amintindu-mi de o poezie pe care am invatat-o cand eram copil, va spun multumesc.

Multumesc ca ati aratat tuturor ca poporul turc si parlamentul sau nu se vand, nici macar pentru 26 de miliarde de dolari.

Multumesc ca ati descoperit lumii abisul imens care exista intre deciziile guvernantilor si dorintele poporului. Ca ati demonstrat cu claritate ca Jose Maria Aznar ca si Tony Blair nu au nici un fel de respect pentru vocile care i-au ales si nu tin deloc cont de ele. Aznar este capabil sa ignore ca 90% dintre spanioli se opun razboiului, si Blair nu ia in seama deloc cea mai mare manifestatie publica din Anglia ultimilor treizeci de ani.

Multumesc ca perseverenta dumneavoastra l-a fortat pe Tony Blair sa se prezinte in fata Parlamentului britanic cu un dosar fals, scris de un student in urma cu zece ani si prezentat ca “probe irefutabile primite de la serviciile secrete britanice”.

Multumesc ca ati facut in asa fel incat Colin Powell a devenit ridicol prezentand Consiliului de securitate ONU fotografii care, o saptamana mai tarziu, au fost contestate public de Hans Blix, inspectorul responsabil de dezarmarea Irakului.

Multumesc ca pozitia dumneavoastra a oferit ministrului francez de externe Dominique de Villepin ocazia, in timpul discursul impotriva razboiului, onoarea de a fi aplaudat la scena deschisa, lucru care, din cate stiu eu, s-a mai intamplat doar o data in istoria Natiunilor Unite, cu ocazia unui discurs a lui Nelson Mandela.

Multumesc pentru ca, gratie eforturilor dumneavoastra in favoarea razboiului, pentru prima data natiunile arabe, de obicei despartite, au condamant in unanimitate o invazie, cu ocazia intalnirii de la la Cairo, in ultima saptamana a lunii februarie.

Multumesc ca datorita retoricii voastre care afirma ca “ONU avea o sansa sa isi demonstreze importanta sa”, chiar si tarile cele mai refractare au adoptat in final o pozitie impotriva unui atac al Irakului.

Multumesc pentru politica voastra exterioara care l-a facut pe ministrul britanic de externe, Jack Straw, sa afirme in plin secol XXI ca “un razboi poate avea justificari morale”, pierzandu-si astfel toata credibilitatea.

Multumesc pentru incercarea de a diviza o Europa care lupta pentru unificarea sa; acest avertisment nu va fi ignorat.

Multumesc ca ati reusit ceea ce putini oameni au reusit intr-un secol: sa adunati milioane de persoane, de pe toate continentele, care lupta pentru aceasi idee – chiar daca aceasta este opusa celei a dumneavoastra.

Multumesc ca ne-ati facut din nou sa simtim ca cuvintele noastre, chiar daca nu sunt ascultate, sunt cel putin pronuntate. Aceasta ne va da o forta mare in viitor.

Multumesc ca ne-ati ignorat, ca i-ati marginalizat pe toti cei care au luat o pozitie impotriva deciziei dumneavoastra, caci viitorul Planetei apartine celor exclusi.

Multumesc pentru ca fara dumneavoastra nu ne-am fi cunoscut capacitatea de mobilizare.

Poate nu foloseste la nimic astazi, dar va fi cu siguranta utila mai tarziu.

Acum ca tobele razboiului par a suna ireversibil, as vrea sa amintesc cuvintele pe care un rege european le adresa altadata unui atacator: “Fie ca dimineata sa va fie frumoasa, ca soarele sa straluceasca pe armurile sodatilor vostri – caci in aceasta dupa amiaza va voi deruta.”

Multumesc ca ne-ati permis tuturor, armate de anonimi care ne plimbam pe strazi incercand sa oprim in zadar un proces ireversibil, sa descoperim ce este senzatia de neputinta, sa invatam sa o infruntam si sa o transformam.

Profitati asadar de dimineata dumneavoastra, si de ceea ce v-ar mai putea aduce inca glorie.

Multumesc ca nu ne-ati ascultat si ca nu ne-ati luat in serios. Stiti bine ca noi va ascultam si ca nu va uitam propunerile.

Multumesc, maret conducator George W. Bush

Text aparut in Le Monde si preluat in romaneste de pe reteaua FreeEx. Originar din Brazilia, scriitorul Paulo Coelho este autorul cunoscutului volum “Alchimistul”.